Adi tantra este tantra primordială sau prima tantra, tantra fundamentală.

Este tantra tradițională, foarte riguroasă dar minunată, care ne oferă libertate excepțională cu condiția de respecta foarte strict condițiile succesului în tantra. Altfel, așa-zisa tantra nu ar mai fi tantra, ci o cale de cădere accelerată.

Oferă spiritualitatea în mijlocul vieții.

Tantra poate fi tradusă ca şi

cale”, „disciplină”,

“tesătură” sau “urzeală”,

„evoluție prin intermediul corpului”,

„transformare”.

Poate însemna, de exemplu, ţesătura infinit de complexă a manifestării, pe care acest grup de practici urmăreşte să o transceandă, tocmai cu ajutorul “ţesăturii”. Cuvântul are şi înţelesul de cale spirituală sau disciplină, precum şi cel de tradiţie, metodă sau lucrare teoretică.

O altă inţelegere a acestui cuvânt este aceea de “transformare”, care este specifică doar într-o anumită perspectivă a tradiţiei tantrice.

Putem considera că acest cuvânt provine din cuvântul tana (corp) şi traa (a salva), prefigurând, astfel, semnificaţia acestui cuvânt, care în Adi Tantra înseamnă calea care oferă posibilitatea de transcendere a limitărilor care provin datorită identificării greşite cu corpul şi lumea exterioară ce ne parvine prin simţuri (şi care provine din ignoranţă) tocmai cu ajutorul corpului.

Sau , mai clar, cu ajutorul oportunităţilor nenumărate pe care viaţa nostră integrată într-un ansamblu de corpuri ce ne pune în contact cu iluzia macrocosmică la diferite nivele de manifestare.

Menţionăm că ansamblul de metode practice oferite de Tantra nondualista Adi Tantra sunt de ajutor pentru a realiza transcenderea şi Revelarea Supremei Realităţi în toate cele trei lumi: lumea fizică, lumea astrală şi lumea cauzală.

Tantra nondualista este partea esenţială a sistemului Trika. Trika înseamnă în Shivaismul din Kaşmir trinitate. Totodată, Trika este numele sub care şivaismul din Kaşmir a fost cunoscut înainte de anul 1900, deoarece conceptul trinităţii este manifestat în multe feluri în întregul său sistem filozofic.

Cum e posibil ca emoţia erotică să ne înalţe?

Omul superior, care nu neagă şi controlează perfect instinctele vede spontan în persoanele de sex opus o fiinţă divină, iar pe el se ipostaziază instantaneu în contrapartea sa.
Erosul plin de iubire ne aduce aminte că suntem cu adevărat sfinţi… şi pentru asta trebuie, doar, să refuzăm căderea în animalitate.

Pentru multi practicanți bine intenționați, Tantra ar fi arta de a face dragoste frumos şi fără a pierde absolut deloc controlul energiei sexuale, realizând așa-numita continență sexuală – Arohana.
Ei bine, ceea ce este însă și mai caracteristic în Tantra este, de fapt, transfigurarea.
Prin transfigurare, cu adevărat, în acel loc și timp aparent uman se întâlnesc nu doi oameni, ci doi îngeri.
Din păcate, puţini oameni au acces la informaţii autentice în ceea ce priveşte Tantra, aceasta fiind abordată în mod superficial în cele mai multe dintre şcolile occidentale de Tantra.
Acestea prezintă deseori informaţii care nu prea au legătură cu adevărata ştiinţă tantrică, la fel cum nu putem spune că astrologia şi astronomia sunt identice, ele fiind de fapt două ştiinţe complet diferite.

Principii tantrice esențiale

Ceea ce este aici (în microcosmosul fiinţei umane) este pretutindeni (în macrocosmos), ceea ce nu este aici (în microcosmosul fiinţei umane), nu este nicăieri (în macrocosmos).

Kularnava Tantra

Tantricul ajunge prin Dumnezeu la lume si nu prin lume la Dumnezeu.

Acharya Shiva Shankara